Send As SMS

Friday, June 24, 2005

Ganduri

De cate ori iesiti pe usa, ridicati fruntea sus, tineti capul drept si simtiti-va plamanii. Sorbiti razele soarelui, intampinati-va prietenii cu un zambet si puneti suflet in fiecare strangere de mana. Nu va temeti ca ati putea fi inteles gresit si nu acordati nici o clipa de gandire dusmanilor.
Stabiliti-va clar in minte ce vreti sa faceti si apoi, fara sa va abateti de la drumul ales, indreptati-va direct spre telul propus. Concentrati-va asupra lucrurilor marete si minunate pe care ati vrea sa le faceti si apoi, pe masura ce timpul trece, veti constata ca intalniti ocazii nesperate absolut necesare pentru implinirea dorintelor voastre, tot asa cum coralii isi iau numai ceea ce le trebuie din valurile oceanului.
Imaginati-va persoana capabila, cinstita si minunata care vreti sa deveniti, ganditi-va la asta ore intregi si va veti transforma intr-o fiinta cu totul speciala. Gandirea este functia suprema. Pastrati o atitudine mentala corecta, plina de curaj si sinceritate. Atunci cand ganditi corect, creati. Toate lucrurile ajung sa existe prin dorinta si orice rugaciune sincera primeste un raspuns.
Ne transformam in functie de cum suntem modelati sufleteste. Ridicati fruntea si tineti capul drept. Suntem adevarati zei sub
forma de crisalide.

0 Comments:

Post a Comment

<< Home